Cum alegi cea mai bună nivelă laser? Ce funcții și caracteristici trebuie să aibă nivela laser potrivită nevoilor tale? Citește ghidul nostru și alege informat.
Indiferent că muncești în construcții sau că doar lucrezi la diferite proiecte de amenajare acasă, o nivelă laser poate fi cel puțin folositoare, dacă nu chiar necesară.
Ai putea să ai nevoie să fixezi cât mai precis plăci de gresie sau să montezi un tablou pe perete.
În ambele cazuri un astfel de dispozitiv poate face munca mai plăcută și mai rapidă.
Dacă și tu ai nevoie de o nivelă laser, poate chiar pentru a o înlocui pe cea clasică, acest articol va dezvolta toate criteriile de selecție pe care trebuie să le cunoști pentru a cumpăra cea mai bună nivelă laser.
De ce să alegi cea mai bună nivelă laser?
O nivelă laser este un dispozitiv potrivit mai ales pentru munca în construcții și amenajări interioare, deși aplicabilitatea acestuia nu se limitează la aceste domenii de activitate.
Este mult mai ușor de folosit decât nivela cu bulă, accesoriile acestuia aducând avantaje pe care o nivelă cu bulă nu le-ar putea aduce niciodată.
Nivela cu laser folosește un fascicul luminos care proiectează linii perfect drepte, indicând poziția sau locul în care trebuie să desfășori cu precizie operațiuni specifice construcțiilor sau amenajărilor.
Astfel, oglinzi, lasere și lentile fac treaba pentru tine.
Cum alegi cea mai bună nivelă laser
Totuși, în funcție de domeniul tău de activitate, precum și de cerințele muncii tale, ai putea avea nevoie de o nivelă laser diferită de cea a altora.
Brandul, bateria și autonomia, dimensiunea și greutatea, garanția, toate sunt criterii de selecție care trebuie luate în calcul atunci când vrei să cumperi cea mai bună nivelă laser.
Alegerea este mai grea, mai ales dacă este prima dată când cumperi un astfel de aparat. Indiferent că ești expert sau începător, diversitatea de pe piață s-ar putea să facă alegerea și mai dificilă.
De aceea este indicat să consulți un ghid de cumpărături, ca acesta de față. Am adunat aici toate informațiile de care ai nevoie, informații care vin de la experți și de la cei care au testat cu atenție aceste dispozitive.
Astfel, la finalul articolului vei putea să alegi cea mai bună nivelă laser și să o cumperi la cel mai bun raport calitate/preț de pe piață.
Tipul de nivelă laser
În funcție de complexitatea muncii tale, vei prefera unul dintre următoarele tipuri de nivelă laser:
Nivelă laser cu punct
Acestea sunt nivele cu un principiu simplu de funcționare, folosite cel mai adesea pentru a se verifica o structura poziționată vertical. Cele care sunt doar cu punct sunt foarte accesibile, dar vei fi limitat în ceea ce privește aplicabilitatea acestora.
Este un produs care se potrivește cel mai bine pentru uz casnic, în desfășurarea operațiunilor precum: fixarea unui tablou, a rafturilor precum și alte obiecte cu fixare pe perete.
Nivelă laser cu linii
Acestea sunt ideale pentru amatori sau pentru cei care lucrează în construcții. Sunt modele foarte răspândite datorită aplicabilității lor mai ample și a preciziei cu care pot demarca o anumită zonă dorită.
Spre deosebire de modelul menționat anterior, acestea proiectează o linie solidă pe o suprafață anume, reușind să acopere o distanță destul de desfășurată dintr-o cameră.
Linia proiectată poate fi utilizată pentru instalarea diferitelor materiale pe podea sau pe perete, precum gresia și faianța.
Aceasta îl va ajuta pe instalator să se asigure că fiecare rând nou de gresie sau faianță este instalat în linie perfect dreaptă.
Cei care lucrează în amenajări și construcții folosesc acest dispozitiv pentru construi tavan pe diferite nivele, a izola o încăpere, pentru a instala stropitori sau sisteme de aerisire, încălzire sau aer condiționat.
Pot folosite cu succes și de către cei care lucrează cu materiale precum lemn sau material textil, pentru ca bucățile necesare să fie tăiate cu exactitate.
Nivelă laser rotativă
Aceste dispozitive pot fi folosite în mai multe scopuri și sunt recomandate pentru uz profesional. Sunt utilizate în special pentru construcții exterioare, sarcini de escavație, etc.
Emit o lumină ghid la un unghi de 360 de grade. Asta le face foarte utile atunci când locul unde lucrezi nu are suprafețe plane care să reflexe semnalul luminos.
Număr de linii
Atât cele cu linii, cât și nivelele rotative, pot fi dotate cu mai multe locuri de emitere a fasciculului luminos.
Astfel, o nivelă cu linii ar putea emite mai multe linii în orientări diferite sau chiar culori diferite pentru a-ți permite să lucrezi la o precizie mai mare.
Același lucru se poate aplica și în cazul celor rotative.
Raza nivelei laser
Distanța de măsurare a nivelei laser poate determina dacă vei alege sau nu un model anume. Asta deoarece dacă nevoile tale exced raza de măsurare a nivelei, atunci aceasta nu se va dovedi a fi utilă.
Experții sunt de părere că un punct de plecare bun pentru cineva care vrea să folosească nivela laser atât la interior cât și la exterior, este o rază de 10-12 m.
Culoarea nivelei laser
Deși nu pare un aspect important, alegerea culorii fasciculului luminos nu ține de estetică. Culoarea laserului poate determina ușurința utilizării nivelei la interior sau exterior.
La început, majoritatea producătorilor au scos pe piață nivele laser cu lumină de culoare roșie întrucât aceasta este ușor percepută de către ochiul uman.
Totuși, la scurt timp, utilizatorii au raportat dificultăți în utilizarea acestora la lumină naturală în exterior întrucât, oricât de puternică ar fi lumina roșie, la exterior aceasta este mai greu percepută.
Astfel, pentru modelele care vor fi folosite mai ales afară, se recomandă o nivelă laser cu fascicul luminos de culoare verde, și cu o intensitate luminoasă cât mai accentuată.
Nivelele laser de culoare verde, pot fi utilizate fără probleme și la interior. Există chiar nivele laser complexe care pot proiecta lumini de culori diferite în funcție de nevoile utilizatorului.
Mai mult, unii producători includ și o pereche de ochelari cu lentile speciale care fac mai vizibile liniile proiectate.
Clasa laserului
Se referă la puterea fasciculului luminos proiectat, și este un aspect diferit față de vizibilitatea acestuia, deși poate influența ușurința cu care vei putea vedea lumina proiectată.
Laserele sunt clasificate în clase, la număr 5: I, II, III, IV, V. Cu cât clasa este mai mică, cu atât laserul este mai sigur pentru ochiul uman. Pe măsura ce clasa crește, acesta devine din ce în ce mai periculos pentru sănătatea ochilor.
De exemplu, nivelele laser de clasa I sunt practic inofensive pentru ochiul uman, chiar dacă fasciculul luminos este proiectat direct în privire.
Cele de clasa II însă, care sunt și cel mai răspândite pe piață, deja încep să prezinte un anumit pericol. În cazul în care ochiul este expus direct pe traiectoria liniei emise, retina poate fi arsă la o expunere directă îndelungată.
Laserele de clasa III care sunt utilizate pentru modelele rotative, vin însoțite de atenționări, având o putere de aproximativ 5mW și fiind capabile să cauzeze afecțiuni oculare atunci când fasciculul pătrunde direct în globul ocular.
De aceea pentru orice nivelă laser de clasă III și mai sus, este necesar să se poarte echipament special de protecție.
Ce funcții și accesorii trebuie să aibă cea mai bună nivelă laser?
- Standarde pentru rezistență la praf, umiditate și murdărie.
- Baterii
- Suport de perete
- Geantă de transport
- Încărcător
- Telecomandă
- Masa reglabila
- Masa rotativa
Concluzii
Poți cumpăra cea mai bună nivelă laser online. Aici vei găsi multe modele pentru fiecare categorie de nivelă laser, indiferent că ai nevoie de una cu punct, linie sau rotativă.
Ce este important este să consulți și părerea altor utilizatori înainte de a trimite o comandă, precum și să cercetezi puțin reputația brandului și a magazinului online de unde vrei să trimiți comanda. Aceasta va fi livrată la ușa ta și vei avea posibilitatea să faci retur dacă nu ești mulțumit.
Acum că ai la dispoziție toate aceste informații, ești gata să cumperi cea mai bună nivelă laser pentru tine.